08 martie 2022 ora 21:35 FB messenger: Ararat Cu Mic Cu Mare
MihaelaN: Bună seara dragi tovarashi! Mă bucur că ați supraviețuit COVID-ului! Ne-am adunat aici să punem la cale aventura Araratul Mic și Mare : ))
DragoșR : Hopa, this is getting serious : )
NicoletaT: Hey. Bună. Ce să zic, așteptăm oferta și apoi să ne gandim la perioadă.
KeivanS: Hi Mihai!How are you? I am good.. but is very cold this month. Eee, Miha is good time, no problem for me. You please check my email and write me about the program. And this period is good time… 5 or 15 september. Thank you!
DanB: Am biruit!
AdiR: Ar fi ceva timp pentru cumparaturi..10 zile. Putem să și săpăm după aur.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Așa a început această întâmplare pe care mă pregătesc să o redau mai jos, cât mai obiectiv cu putință.
Din Martie până în Septembrie, ai zice că e timp suficient pentru a pregăti temeinic prima experiență montană care implică tabere, ghid, și o altitdine mai mare de 4850 m.
Cu două săptămâni inainte de plecare, bilanțule era:
- 850 de dolari cumpărați
- Biletul de avion dus-întors (1310 ron) cumpărat;
- 2000 de lire turcești cumpărate
- asigurarea de călătorie cu opțiunea suplimentară pentru sporturi de sezon până la 5000 de m (199 ron)
- Obosită
Măcar am experiență la făcut și desfăcut bagajul.
La momentul respectiv marea dilemă era: în ce împachetez ? Ideal ar fi fost un duffelbag, pe care însă nu-l am.
MihaelaN îmi donează duffelbag-ul cu care a fost in Nepal. Un monstru mărimea XL. Fac două simulări. Prima cu rucsacul Osprey de 65 L( se dovedește puțin prea mic) și una cu duffelbagul XL (se dovedește prea mare). Ok! E timpul să investesc rapid într-un duffelbag. Caut si găsesc un model de 85 l, care pare că va vedea Camp 1 și 2 de pe Ararat (Ağrı Dağı – 5137 m).
Am ales varianta daffel pentru ca e mai ușor de împachetat,transportat pe cai/cărucior și de accesat articolele din bagaj. Fiind o tură în sezonul cald și cu un ghid local care asigură și echipamentul tehnic, transportul și mâncarea, bagajul ar fi trebuit sa fie light, adica haine pentru 10 zile, sacul de dormit, camel bag, bețele de trekking, bocanci etc.
La final Duffelbag-ul a cântărit 14 kg, iar rucsacul de mână cam 5 – 6 kg. Biletul de avion permitea un bagaj de cală de max 25 kg si un bagaj de mână + o geantă ( poșetă, geantă de laptop etc). Bagajele de mână să nu depășească greutatea de 8 Kg.
Transportul nostru cu avionul a avut două segmente:
Tur:
- București – Istanbul ( Otopeni – Istanbul Airport)
- Istanbul – Van (Istanbul Airport – Van Ferit Melen)
Retur:
- Van – Istanbul (Van Ferit Melen – Istanbul Airport )
- Istanbul – București (Istanbul Airport – Otopeni)
Deși, din Otopeni ni s-a spus că transferul bagajelor către Van se va face automat din Istanbul, realitatea a fost diferită. În Istanbul a fost obligatoriu să ne recuperăm bagajele și apoi să reluăm procedura de predare bagaje, control pașapoarte și control de securitate. Zborul Instanbul – Van este considerat zbor intern.
Pentru claritate, informațiile sunt disponibile în timpul zborului București –Istanbul și pot fi accesate de pe display-ul tactil din fața voastră, în sectiunea ‘Connecting Gate’.
Turkish Airlines încă servește mâncare în tipul zborurilor. Mi-a plăcut mult să călătoresc cu Turkish Airlines + au centura de siguranță de culoare roșie : )
La întoarcere , în Istanbul trasferul bagajelor pentru București s-a făcut automat. Zborul Istanbul – București este zbor internațional. Deoarece am avut destul timp, în Istanbul am verificat banda de bagaje pentru zborul nostru (just in case).
Intrarea în Turcia (începând din 2022 Türkiye ) se face pe bază de pașaport. Să aveți grija să vă pună ștampila de intrare în Turcia pe Pașaport și să aveți și Cartea de identitatea la voi.
Pentru internet vă puteți cumpăra cartelă Sim. E bine să plătiți în Lire turcești ( e mai ieftin decât dacă plătiți în Euro) și să o cumpărați din oraș, nu din aeroport. Eu și Mihaela nu am avut cartelă ( cineva a uitat să ne cumpere cartele : )) ). Soluția a fost să folosim Internet de la NicoletaT ( ea a cumpărat o cartelă cu 20 GB date/30 Eur și prin hot spot ne-a miluit și pe noi) cât am fost la nivelul mării, plus WIFI pe la hoteluri și restaurante, iar pe munte prin hot spot de la KeivanS. Ne-am descurcat pentru că am mers cam în aceleași locuri cu NicoletaT, iar pe munte alternam între ea și Keivan.
MihaelaN a fost cea care a menținut legătura și comunicarea cu ghidul nostru. S-au putut negocia prețul, programul și perioada. Propunerea de program și prețul au venit din partea ghidului. Noi am dorit sa urcăm și pe Araratul Mic (3.896 m). Conform draftului de program, urcarea pe Araratul mic era prevăzută pentru 02 septembrie… :))
Ziua 01.09 2022 Joi
Ne-am reunit toți șașe în aeroportul din Van. În afară de câteva incidente minore prin aeroport, ( ex. În Instanbul limita la bagaje de cală era de 13 Kg, deși noi în bilet avem 25 kg. A fost nevoie de intervenția operatorilor pentru a debloca situația) toate bagajele au ajuns intacte. Ca o măsură de siguranță, eu mi-am încălțat bocancii și am avut principalele haine de vârf în bagajul de mână.
În Van ar fi trebuit să ne întâlnin cu ghidul nostru KeivanS. MihaelaN și NicoletaT îl cunoșteau dintr-o expediție anterioară (2015 Damavand) unde le-a fost ghid. Știam de la ele că e o persoană deosebită.
KeivanS a fost prins așa încât ne-a întâmpinat un prieten de-ai lui, care ne-a transferat din Van în Doğubayazıt. Pe drum ne-am oprit să mâncăm (am mâncat cele mai bune aripioare la grătar ever) și am vizitat cascada Muradiye (Muradiye Şelalesi).
Orizontul este foarte larg, o bună parte din drum mergem paralel cu imensul lac Van, apoi pe lângă granița cu Iran. Se lasă înserarea peste estul îndepărtat al Turciei. În zare , dacă te uiți atent se vad ca o ceață, siluetele unor munți golași. Peisajul ăsta auster prins sub norii înserării, mă apasă puțin. Am mai vazut asta demult la țară și am același sentiment de perplex. În clipele astea îmi dau seama cât de puține știu, ce fir de praf sunt și mă întreb cu amărăciune ( pentru că nu voi afla niciodată) : ‘Ce mistere se ascund sub dealurile și munții ăștia austeri ? Cine sunt oamenii ăștia atât de surprinzători?!.’ Am pătruns într-o altă lume și trebuie să recumosc că sunt copleșită. În același timp există o voce care îmi spune: ‘Ești exact unde trebuie să fii!’
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,”
Undeva pe la ora 20.00 am ajuns la hotelul Grand Agri Otel din Doğubayazıt.
Keivan, ne-a anunțat că Araratul Mic prevăzut pentru a doua zi, nu mai este posibil din cauza contextului politic din zona ( Aratat este situat între garanița cu Armenia și Iran). Ok, reconfigurăm traseul! A doua zi vom merge în Camp 1.
Ne împărțim pe camere și apoi, împreună cu Keivan, dăm o tură prin Doğubayazıt. Sunt relative puține mașini pe stradă și este liniște (nu se aude muzică și nici vociferări). Pe stradă văd preponderent bărbați , în grupuri mici stau la mese și beau, în liniște, ceai. Vorbesc încet, fără să țipe unii peste alții. Cele mai multe magazine sunt deschise. Străzile pe care ne-am plimbat lasă impresia de bazar. Oamenii sunt curiosi, se uită după noi. Și eu mă uit la ei pentru că nu-mi vine să cred că sunt atât de așezați și calmi.
Pe străzile din Doğubayazıt au strigat după noi doar copiii. Cool!
Ziua 02.09.2022 Vineri
Am dormit prost. La micul dejun m-am forțat să mănânc. Am emoții, sunt într-o stare de agitație febrilă, care mă seacă de putere. Am mâncat cartofi prăjiți ( adică cartofi care au fost curățați de cineva, tăiați pai și prăjiti în tigaie). Asta m-a binedispus.
La ora 10.30 încărcăm bagajele în mașină și pornim spre Camp 1. O parte din bagajele care nu ne sunt necesare în tabere le lăsăm la hotel unde vom reveni după ce ne primește vârful.
Tot trekkingul până in Tabăra 1, de acolo în tabăra 2 și mai departe spre vârf presupune mult, mult praf. Pantalonii mei negri au devenit gri și la fel sacul de protectie în care am trambalat duffelbagul. Căile respiratorii încep să usture de la atâta praf inhalat. Nasul meu pare tencuit pe interior cu cioburi de sticlă. Am mers cu mașina cei 30 de KM până la baza traseului (2200 m) , iar la ora 11.30 porneam la drum spre Camp 1. A fost cald și mult praf, cel putin în prima parte a traseului.
În Camp 1 am ajuns la ora 15.00 și am fost întâmpinați cu o supă de linte. Cea mai bună supă de linte pe care am mâncat-o vreodată. Keivan ni-l prezintă pe Chef. Chef este un tip foarte expresiv, are ochii mari și o privire pătrunzătoare. Poartă barbă scurtă și pe cap o bandană. Chipul lui e ușor alungit și aș putea spune că în altă viață a fost soldat în cavaleria otomană. Pe mâini are mănuși din latex cand ne pregătește/servește masa.
Camp 1 Este situată la altitudinea de 3350 m și este foarte întinsă. Corturile Expediției noastre sunt plasate în centru. Există un cort în care se gătește, unul care servește drept sală de mese, 3 corturi x 3 persoane pentru dormit, un rezervor cu apă din Gețar, un duș și o toaletă turcească. Cam atât am folosit noi.
Corturile de dormit sunt echipate cu paturi pliante și saltele. Fiind foarte mult praf peste tot și toate e bine să aveți la voi o cârpă pe care să o folosiți la șters saltelele, gențile etc. Servețele umede sunt și ele ok dar vă trebuie multe, multe. Igienizarea personală se poate face cu apă și săpun ( în condiții de tabără). Apa de la dușul improvizat este rece chiar daca rezervorul stă în soare și este vopsit în negru. Apa se încălzește doar deasupra, iar la fundul rezervorului unde este si robinetul , ramâne rece. Eu am facut duș chiar și așa și fost perfect. Nu avem cum să ratez eu un duș cu apă rece din ghețar! Ce naiba??!!
Transportul bagajelor s-a făcut cu cai. Noi am avut în spate rucsaci mici cu cele necesare pentru o urcare de cateva ore. Caii de aici au talie mică. Nu sunt ca poneii, ci un pic mai mari. Au picioare subțiri și sunt mai degrabă slabi. Majoritatea female. Cel mai probabil sunt mai cooperante. Mi-au amintit de Bator al Fefelegii lui Agârbiceanu. Bieții caii!
După supa de linte, doi dintre coechipieri hotărăsc că vor să meargă în Camp2 și că dacă pot, mâine s-ar duce până pe vârf. Îi rog, să îl anunțe și pe Keivan despre intențiile lor, înainte de a pleca spre Camp2 (4100 m). ’’Sa nu mă alergi!’’ îl roagă unul pe celălalt.
Între timp au ajuns și bagajele și după ce ne împărțim pe corturi începem să ne instalăm. După ce au revenit și coechipierii s-a servit cina și apoi am stat în jurul focului și am băut ceai. Îmi place chestia asta cu ceaiul. În TR oriunde și oricând, ți se servește imediat un ceai fierbinte.
Pentru mâine avem în program o tură de aclimatizare, vom urca până în Camp 2.
Ziua 03.09.2022 Sâmbătă
Am dormit bine, de toate orele! După micul dejun am pornit în tura de aclimatizare. Am urcat pe pietre. Terenul meu preferat.
Am urcat până la aprox, 3800-3900 m și ne-am oprit. Urma o traversare controversată către Camp 2 și ghidul nostru a hotărât că nu ar fi foarte înțelept să ne bage pe acolo. Am făcut o pauză de vreo oră. Ne-am jucat cu pulsioximetrele. Keivan a venit în mijlocul nostru, ne-a povestit despre orașul Iranian, Maku, în care locuiește. Am aflat că în Maku există un perete de escaladă deosebit, al doilea din lume după ceva similar aflat în Chamonix. Peretele de escaladă din Maku are o lățime de 1000 m și înălțimi care variază între 50 și 100 de m.
Am citit pe Wikipedia că nu este necesară viză pentru intrarea în Maku, fiind oraș turistic. Incepând din 2017, se poate intra în scopuri turistice cu pașaportul obișnuit pentru o perioadă de 14 zile ( excepție fac pașapoartele care au viză pentru Israel). Nu am verificat informația de pe Wikipedia.
Ne-am întors în tabără pe altă rută. Keivan ne-a promis că o să vedem flori și bolovani pentru boulder. Așa s-a născut King of the Ararat, cel care a putut escalada un traseu de boulder, în bocanci și fără magneziu: Keivan Souleimany !
In jurul orei 15.00 am revenit în Camp1. Ne-am pregătit bagajele pentru a doua zi când ne mutam cu totul în Camp 2. Adi și Dan se întreabă cum arată răul de altitudine. Și eu mă întreb , deși am avut cel puțin două întâlniri cu acest fenomen. Pentru moment am uitat cele două episoade…
Ziua 04.09.2022 Duminică
Am dormit prost! Nimic din somnul nopții anterioare… Am o vagă durere în partea stângă a gâtului, am dormit într-o poziție neprotrivită sau mi-a fost frig sau ambele. Oricum durerea se va agrava în zilele următoare.
După micul dejun, ne strângem catrafusele și predăm bagajele pentru a fi puse pe cai. Chef pleacă primul. A încălecat pe cel mai capricios și bine întreținut cal și în blitzurile și privirile noastre a plecat.
Am urcat încet, am făcut pauze, am văzut alți munțomani urcând, am văzut cai urcând cu bagaje.
Corturile noastre sunt plasate pe un nivel mai sus decât alte corturi. Ultimul segment de urcare l-am perceput ca fiind cel mai greu. Îmi părea că nu mai ajung. Corturile expeditiei noastre (cortul cu bucătăria, cortul cu sala se mese și toaleta) nu sunt înghesuite. Corturile sunt mai mici si mai neîngrijite. Camp 2 mi se pare urâtă și mizerabilă. Primul lucru care îmi clatină lumea e constatarea că omuleții din tabără își fac nevoile cam pe unde apucă. Expediția noastră are o toaleta turcească, dar fără paravan. In Camp 2, pe nivelul unde ne aflăm noi, nu mai văd apă. Tabără nu mai dispune de atât de mult spațiu. Dincolo de toaleta turcească începe hăul. Poate în partea opusă sa fie mai mult loc.
Am ajuns în Camp 2 cam pe ora 12.15 ( foarte devreme). Mi-a lipsit mult supa de linte. Defapt mi-a lipsit sa ne adunăm cu toții sub acelasi acoperiș. Chef a trebăluit în cortul cu bucătăria. Pe Keivan si pe cei doi ghizi din echipa lui nu i-am mai văzut (erau ocupați probabil să instaleze corturile). În lipsa Nordului, m-am așezat pe o piatră între Dragoș și Dan și am stat așa un timp. Aparent eram bine. Apoi, Dragoș și Adi au hotărât să urce un pic mai sus.
Cam pe la ora 14.00 am început sa ne mișcăm cu catrafuse cu tot spre corturi. Câteva miscări bruște și starea mea de bine s-a evaporat. I-a luat locul o senzație de foame ( din aia pe care o simți direct în creier) , însoțită de greață, ceață și durere de cap. Am orbecăit ca un zombie prin Camp 2 până mi-am aflat locul într-un site gol de cort pe o păturică care părea lipită de pământ. Am stat acolo minute în șir, nu-mi amintesc decât că mă forțam să mănânc un mix de semințe și să beau apă. Cu atât am rămas în cap: că trebuie să mănânc și să beau apă. În rest vid. Nu știu ce avem de gând să fac mai departe și nici cât mai aveam de gând să stau acolo. Nu-mi amintesc dacă am adormit sau am aiurit. Timpul trece altfel când nu știi ce e cu tine…
Aici a intervenit Keivan care a reinnodat firul, recuperându-mă de acolo. M-a adus între oameni. M-a forțat să vărs. Keivan are o metodă unică de-a învia ‘’morții’’. :))) Mihaela mi-a pregătit o sticla cu apa în care a stors 2 Lime pe care le-am avut la mine și am fost insoțită la cort. Mai tarziu Keivan mi-a adus supa de linte ( în șfârșit supa de linte!). Am început să-mi revin încet. Au dispărut durearea de cap, foamea și greața. M-am îmbrăcat și am hotărât că trebuie să merg la bucătarie.
Începusem să gândesc cu mintea mea și eram hotărâtă să încerc să ajung pe vârf, la noapte și să mă întorc dacă nu-mi va fi bine.
Am fost foarte molcomă tot restul serii. Mi-am pregatit cu mișcări lente hainele de varf, rucsacul. Îmi era foarte clar ce avem de făcut, însă în mintea mea pare că ceva s-a schimbat. Simt o greutate, o apăsare. Nu-mi este deloc frică și există în mine o intuiție, nou descoperită, care îmi dă o încredere fantastică. Îmi imaginez că mintea mea a păstrat cel mai valoros culoar de comunicare, iar peste restul a hotărât să stingă lumina.
M-au trecut toate căldurile și mi-a revenit durerea de cap când colega a vărsat termosul cu ceai fierbinte în cort : )). Pierderile au fost minime, iar situația a fost gestionată cu mult calm.
Ziua 05.09.2022 Luni
Ziua vârfului a început foarte devreme. La ora 01.00 m-am trezit. Mă șimțeam bine. Am mâncat ceva iar la ora 02.00 am pornit. Am mers foarte încet. Am văzut cum merge Keivan și fără prea mult efort am putut replica și eu pașii potriviți. Mersul ăsta nou pentru mine, mă umple de bucurie. Am observat că miscările lui Keivan sunt precum cele ale unei pisici. Omul nu face ‘’zgomot’’ când merge, sau aterizează de pe vreun bolovan.
Vremea era bună. Cerul senin, însă frig. Când ne opream, tremuram de frig. Dacă mă scotea cineva din ritm, șimțeam cum pierd energie, mai ales pe porțiunile de scambling. Sfaturile Mihaelei m-au ajutat mult în astfel de situații : ‘Mergi în ritmul tău!’, ‘Respiră!’.
Camp 2 se află la altitudinea de aprox 4100 m. Mergând spre vârf am identificat cel puțin 3 zone:
- prima în care se urcă pe un teren în care altenează proțiuni cu pietriș , cu porțiuni de cătărare pe pietre,
- a doua în care orizontul se lărgește, iar terenul devine prietenos. Asta a fost segmenul care mi-a plăcut cel mai mult. Șerpuiește până spre ghețar.
- a treia începe de la 4900 m și concide cu ghețarul care duce spre vârf
Cu cât ne-am apropiat mai mult de ghețar cu atât vântul a fost mai puternic. Ne-am pus și colțarii și loviți de vânt din dreapta am început urcarea spre vârf. Am înaintat destul de greu pe ghețar din cauza vântului puternic. Pe vârf ne-am felicitat strângându-ne în brațe. Cu amintirea asta voi asocia varful Ararat (5137 m). Primul meu vârf de peste 5000 de metri! Nu am simțit nimic. :)) E drept că eram paralizată de frig… Pe vârf am ajuns cam la ora 07.00 a.m.
Am mai chițăit puțin pe Ağrı Dağı și apoi am început să coborâm cât de repede am putut pentru a ne pune la adăpost de vânt. Cât timp am fost pe vârf am tremurat în continuu. Una dintre greșeli a fost că nu mi-am pus supra-pantalonii la plecare din Camp 2.
La ora 09.00 a.m eram în Camp 2, în contul unde se servea masa, mâncam pepene galben.
Ne-am pregătit bagajele și am coborât în Camp 1.
Am facut un duș rece și până la cină am stat la soare pe pietre. Îmi plac pietrele din Ararat sunt negre, mari și foarte calde. Căldura pietrelor a fost cea mai bună căldură.
Ne-am pus la somn devreme, a doua zi ne-am propus sa coboram spre Dogubayazit cât mai dimineață posibil. AdiR se gândește, chiar, să se care acasă mai repede…
05 Septembrie a fost o zi lunga.
Ziua 06.09.2022 Marți
Am dormit prost. Vârful este învăluit de nori. Probabil vremea a fost si mai nasoală, decât ieri. Eram cât pe ce să ratez vârful ieri. Sunt sigură că exista un plan B, pentru mine, dar vremea….
După micul dejun , cam pe la ora 09.00 am început coborârea din tabără 1.
Prima parte a traseului este spectaculoasă. Orizontul e foarte larg, în depărtare se văd toate nuanțele de verde și ca o ceață se pot distinge siluetele golașe ale diverselor vârfuri. În parcarea de la 2200, Chef ne-a întâmpinat cu pepene verde. A fost exact ce trebuie. Apoi au ajuns și caii și ne-am încărcat bagajele în microbus și am continuat spre Dogubayazit.
Am dat jos praful de pe noi și am plecat să vizităm castelul Ishak Pasha (20 de lire turcesti/pers).
Am mâncat prin oras și apoi program de voie.
Spre seară am ieșit să ne plimbăm prin oraș . Ne-am făcut cumpărăturile și ne-am intors la hotel. Am urcat la etajul șapte unde ar fi trebuit să fie o cafenea. Am găsit cafeneau dar era dezafectată. Chiar și așa am curățat de praf două mese și ne-am băut liniștiți vinul. Tremurau ferestrele din cauza vântului și avem impresia că o să zboare acoperișul : )) În rest a fost perfect.
Ziua 07.09.2022 Miercuri
Azi am vizitat Lacul Balik , unde există o păstrăvărie și locuri amenajate pentru picnic. Am luat masa de prânz aici. Am plecat de la hotel fără polar și, iar am suferit de frig. Nicoleta mi-a imprumutat cămașa ei cât să nu îngheț de tot.
De la Lac am mers la Diyadin Kaplicas (izvoare termale). Ahoy!! În sfârșit ceva fierbinte și pentru mine. După tot frigul din cursul zilei izvoarele termale au venit la fix. La intrarea în piscină apa este foarte fierbinte (apa vine din adâncuri cu o temperature de 70 de grade Celsius). Am chițăit în piscină, ca tâmpiții, vreo oră. Distracția din ziua asta ne-a costat 60 de dolari + 25 extra-cazarea la Hotel.
Reveniți la hotel am început să căutăm cazare în Van , unde urma să ajungem mâine. Dragoș a gasit ceva pe Airbnb.
Din păcate la o oră după ce am plătit am aflat că locurile nu mai sunt disponibile. Ne-am recuperate banii, însă iată-ne fără cazare în Van pentru ziua de mâine și poimâine. Nicoleta a reușit să găsească cazare pentru ziua de 09 septembrie, pentru toți șașe dar în hoteluri diferite. Keivan ne-a spus că va fi o problemă cu locurile disponibile, în Van, hotelurile fiind deja ocupate de turiștii care își petrec vacanța în Van. Exista varianta să mai petrecem o zi în Dogubayazit, dar la cum căutam cazare, nu era o variantă prea acceptabilă. La un moment dat a trecut pe la noi Keivan. I-a facut cadou Mihaelei rucsacul său de 40 de L ( atâta l-a bătut Mihaela la cap că i l-a făcut cadou : ))) ).
I-am povestit ce probleme avem și după câteva telefoane ne-a găsit o combinație : )). Urma să petrecem a doua zi pe malul lacului Van, la o cunoștință de-ale lui Keivan (‘he is a good man’) , iar de acolo urma să luăm o mașină care să ne ducă în Van la hotelurile noastre.
Ziua 08.09.2022 Joi
Ne-am luat rămăs bun de la Keivan. Am făcut o poză de grup în fața hotelului Grand Aga Otel și-am plecat spre Mollakasim. Cu o seară înainte , Keivan ne-a dăruit la fiecare câte o fosilă. Trebuie să fie interesant să cauți și să găsești fosile…
Casa în care urmează să stăm este foarte aproape de lacul Van și putem merge la plajă. Noi locuim la etajul doi și de pe terasă se vede lacul și vârfurile de pe celălalt mal.
Apa lacului este foarte limpede și are o textura deosebită. Este densă și alunecoasă. Parcă e apă cu săpun. Plaja e formată din pietre foarte mici, rotunde și bine slefuite. Pietrele sunt fierbinți de la soare. Am facut baie în Lac și apoi am stat pe pietrele astea calde și bune. A fost minunat. Căldura pietrelor e cea mai buna căldură! Apoi m-am plimbat pe plajă cât am putut, în stânga și în dreapta. Am adunat multe pietre. Dacă era după mine plecam cu jumate de plajă : ))
În excursia asta am adunat /primit pietre/fosile cât pentru tot anul. Ceea ce este foarte bine! : )))
Seara gazda noastră ne-a dus cu mașina până la magazin, spre nemulțumirea băieților.
Am pregătit împreună cina și după masă ne-am aranjat bagajul pentru a doua zi.
Atmosfera în grup e cumva foarte încărcată. Așa a fost cam pe tot parcursul celor 10 zile. S-au întâmplat multe lucruri asupra cărora va trebui să reflectez la întoarcere. Pentru moment sunt amorțită și într-o stare de spirit perfectibilă.
Ziua 09.09.2022 Sâmbătă
Patru dintre noi am fost cazați la Hotel Dosco, iar doi dintre noi la Diana Van Hotel.
Pentru că am ajuns înainte de ora pentru check-in am lăsat bagajele la recepție și apoi am plecat prin oraș. Prima destinație Castelul Van și apoi eu aveam în plan să caut o casă a pisicilor. Există o rasă de pisică care este emblemă a orașului Van.
Am mers pe jos până la Castelul Van. Priveliștea de sus este deosebită. În jurul Castelului este un teren vast pe care se întrezăresc din loc în loc ruine. A fost foarte cald.
După plimbarea la ruienele castelului, am plecat prin vecini să întrebăm unde găsim o casă a pisicilor. Știam doar de Centrul de cercetare al Pisicilor din Van. Centrul e însă cam departe și vroiam să știm cu ce am putea ajunge acolo.
O doamnă foarte drăguță ne-a spus ca există o casă a pisicilor la câțiva metri distanță de noi. Cool! Se pare că există astfel de case răspândite peste tot în Van. Pisicile din Van au o mutație genetică care le face foarte deosebite: sunt de culoare albă și au un ochi verde și un ochi albastru. Sunt foarte frumoase. Intrarea 10 lire.
Spre seară ne-am plimbat prin Van. Orașul are un million o sută de suflete iar sâmbătă seara era foarte multă lume pe stradă. Mi-a placut să mă pierd printre acești oamenii…
Apoi, ne-am facut bagajul pentru ultima oară, in acesta calatorie.
Ziua 10.09.2022 Duminică
Ne-am despărțit de Dragoș care avea avion mai târziu și am plecat spre aeroportul Van Ferit Melen. În taxiul spre aeroport avem parte de o diatribă din partea unui coechipier. Cu tot regretul, ce avea el de spus, atunci, în drum spre aeroport, nu prezinta pentru mine nici un interes și i-am comunicat acest lucru.
Fără alte evenimente deosebite am ajuns în Istanbul.
Aici am întâlnit doi domni (unul de 77 ani si anul de 73 ani) ambii au ajuns pe Varful Ararat. Oamenii se mișcau mai bine ca unii dintre noi…
La ora 22 eram in București. Aventura se încheiase.
Lessons learned
++ Înainte de a pleca către un munte de 5000 de metri sau mai înalt, să-mi acord timp să fac evaluarea posibilelor riscuri. Onest și fără judecăți de valoare;
++ Să încep să studiez efectele răului de altitudine și hipotermiei asupra corpului uman și să văd care sunt acțiunile pentru prevenție și prim ajutor;
++ să-mi completez echipamentul cu articole pentru temperatură scăzută și vânt puternic;
++ să fiu atentă și la nevoile celorlalți mai ales când intru într-o lume care este diferită de lumea din vin eu;
++ să aduc morcovi pentru caii;
++ să explorez mai mult împrejurimile;
++ să mă îngrijesc în permanență de propria chimie.
geno crianga 