15 iunie 2023 G: Hai in Israel , R! 16-22 oilie 2023. Sa vedem si noi locurile sfinte in viata asta
R: Cred ca e cam cald. Mai bine Iarna.
G: Iarna e aglomerat…
Aprilie 2022, Bucureşti. În zilele libere de Paşte am revăzut filmele: Iisus din Nazaret al lui Franco Zeffirelli şi Life of Brian creat de Monty Python. Cred că atunci a fost momentul când m-am gândit prima oară că aş dori să văd Deşertul Iudeii. În naivitatea mea îmi doream să găsesc locurile Sfinte exact ca acum 2000 de ani…sau măcar precum în filmele văzute.
Ianuarie 2023, Bucureşti. Abia am scăpat de izolarea de cinci zile pentru infecţia cu virusul Sars Cov 2. Ora 17:42. Merg la o întâlnire pentru psihoterapie de grup. Pe bulevardul Pache Protopopescu, pe pervazul măcinat de îngheţ al unei case vechi , văd o carte groasă care are aproximativ aceiaşi nuanţă cu tencuiala măcinată a pervazului.
Fac o poză cărţii pentru a desluşi mai târziu cum se numeşte. Cartea era autobiografia lui Benvenuto Cellini, scrisă de el însuşi. După câteva zile am cumpărat cartea şi am început să o citesc. Cellini are un stil foarte original de a scrie. La un moment dat , ajunge la închisoare şi are parte de condiţii foarte dificile. După spusele sale se afla la capătul puterilor, moment în care îi promite Divinităţii că va merge în pelerinaj în Ţara Sfântă dacă scapă cu viaţă din închisoare.
Autobiografia se încheie fără să aflu dacă, Cellini, şi-a ţinut sau nu promisiunea. Probabil, că sună ireal, dar promisiunea neîndeplinită a lui Cellini m-a determinat, în final, să plec în această călătorie. Adevărul este că: am plecat un om şi m-am întors altul…
Fiind excursie religiosă, îmi propusesem să opun rezistenţă oricărei încercări de convertire şi mă aşteptam la o companie foarte plictisitoare şi agansantă. După cum se vede gândeam în clişee şi îmi pusesem în bagaj şi armura de pangolin.
Cu căteva saptămâni înainte de plecare mi-am stabilit şi obiectivul călătoriei: urma să mă despart de Divinitate. Da! Acum când scriu despre asta, am o strângere de inimă, pentru că e un gând teribil şi mai ales inutil. Hotărârea asta a venit într-un moment în care ştirile pe care le tot auzeam, scoteau în evidenţă latura cea mai parşivă a fiinţei umane. Se pare că nu eram într-un loc prea bun înainte de acestă călătorie surprinzătoare. Mă întreb dacă, cu adevărat de Divinitate vroiam eu să mă despart ?…
Hotărârea a fost spontană şi cred că era modul meu de a recţiona, de a protesta în faţa valului de mizerie umană. Despărţirea de Divinitatea , presupune că o recunoşti şi că ai aşteptări de la Ea. Iată un alt aspect de care nu eram conştientă. Relaţia mea cu Divinitatea a fost mereu incertă. Îmi era ruşine să mă asociez cu manifestările, ritualurile, simbolurile, zicerile creştine. Pe slujitorii bisericii (preoţi, călugări, măicuţe etc) i-am catalogat drept habotnici, ignoranţi şi lipsiţi de discernământ. Experieţele mele directe şi indirecte cu Biserica si slujitorii ei, au fost jalnice cu mine sfrâşind cel mai adesea în lacrimi. Adevărul este că nu am simţit nici o liniste interioară după vreo interacţiune cu slujitorii Bisericii sau cu credincioşii, cel mai adesea simteam silă, vinovăţie şi inadecvare.
Îmi place mirosul plăcut de tămâie, şi sunt eu însămi de fiecare data când intru într-o biserică ortodoxă goală şi cumva am integrat preceptele ortodoxe într-o frază simplă: ‘ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face’.
Gestul simblolic al Despărţirii de Divinitate, urmă să aibă loc în Gradina Ghetsemani, pe care mi-o imaginam ca în filmul lui Zefirelli… De când am citit poezia lui V. Voiculescu (prin liceu), am tot ‘regasit’ grădina asta prin diverse locuri: Munţii Măcinului, Shabla etc.’’Impresie de Grădina Ghetsemani’’, asta simţeam instantaneu, în unele locuri.
”Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate după pradă.”
Vasile Voiculescu – Gradina Ghetsemani`
Nu aveam nici o idee ce o să fac după acestă despărţire simbolică: mă voi mai ruga, mă voi mai simţi vinovată pentru păcatele mele, voi reuşi să trec peste ruşinea pricinuită de păcatelor mele? Iar dacă m-am despărţit de Divinitate, noţiunea de păcat mai are vreun sens? La momentul respectiv, nu avem nici o idee.
Cu aceste gânduri, într-o duminică sufocantă de iulie, m-am îndreptat spre Aeroport. După câteva ore eram departe de Europa şi priveam lumea din aer, prin fereastra mică a avionului.
Deja se înnoptase şi privite de sus oraşele Levantului, păreau năframe ţesătute cu mărgăritare alungite din sticlă galbenă, portocalie şi neagră. M-am gândit la cum ar fi sa bordezi, cu mărgele de scticlă un tablou care să reprezinte Tel Aviv-ul văzut noaptea din avion.
Am trecut de mini-interviul din aeroportul din Tel Aviv. O persoană din grup nu a trecut şi a rămas în aeroport urmând să se întoarcă în ţară.
Mi-am lăsat bagajul în grija grupului şi am ieşit din zona de aşteptare a aeroportului prin uşa glisantă, în căutarea unei case de schimb valutar. Era necesar să cumpăr, urgent, 20 de euro.
Asta am reuşit, însă să mă întorc la grup nu a mai fost posbil, desi ne despărţea o uşă glisantă. Soldata postată în faţa uşii, mi-a comunicat rece că va trebui să-mi recuperez bagajul de la biroul de lucruri pierdute.
Nu a fost cazul deoarece colegii din grup au luat cu ei şi bagajul meu şi am evitat procedura de recuperare bagaje pierdute.
Adevărul este că, pentru plecarea asta m-am pregătit foarte puţin şi haotic. Am citit pe diagonală condiţiile şi cerinţele pentru călătorie. Aproape, că m-am certat cu agentul de turism prin care am contractat excursia, pentru o confuzie care, parţial, era doar în filmul meu. Exista o incertitudine care dacă se clarifica nefavorabil, însemna bani în plus, primisem nişte veşti neaşteptate despre starea mea de sănătate, urma să fie foarte cald, excursie cu temă religioasă şi cel mai probabil compania nepotrivită cu gusturile mele …..
Aşadar, entuziasmul meu tindea spre zero, eram resemnată şi, cam… cătrănită. Partea cea mai interesantă este că nu am renunţat. Undeva într-un ungher al subconştientului pregatisem pop-corn-ul, ardeam de curiozitate să văd ce se va întâmpla mai departe.
În avion, am avut loc lângă două dintre colegele din grup. Am aflat că una a absolvit Teologia pastorală, că ambele merg la Biserică în mod regulat mi-au spus şi Biserica unde merg. Nimic din toate astea la mine, aşa încât s-a concluzionat: ‘şi, totuşi, iatăte-te aici!’. Eram tentată să plusez cu ‘nucleara’ intenţiei mele de a mă despărţi de Divinitate, însă ceva m-a oprit. Cred că m-am simţit singură şi m-am întors spre geam, să-mi continui visul cu năframe ţesute cu mărgele de sticlă după modelul oraselor văzute noaptea din avion.
‘Ce caut eu, de fapt, în această excursie!?’ Abia mai târziu pe drumul dintre Tel-Aviv şi Bethleem, am aflat că nu eram într-o excursie, ci că mă angajasem pentru un pelerinaj…Deci, Ahoi!!
Încă din aeroportul Otopeni, începusem să calculez cu cine, din grup voi împărţi camera. Punând cap la cap, detaliile din lista cu persoanele din grup, am concluzionat că existau două candidate. Ambele tinere, ca şi mine nu păreau să mai cunoască pe cineva din grup. Una dintre candidate a rămas în aeroportul din Tel Aviv, aşa încât ştiam, deja, că voi împarţi camera cu Carmen.
La intrarea în Israel, nu se mai pune viză pe paşaport. Rezolvi singur acestă etapă, cu un Automat care scanează paşaportul, îţi face o fotografie şi eliberează un card din hârtie cu un cod de bare pe care trebuie să-l păstrezi, în paşaport, pentru toate procedurile de accordare acces/părăsire în/a Statul/ui Israel (se emite o singură data – la intrarea în Israel şi trebuie păstrat până la părăsirea Israelului). Israel se afla pe acelasi fur orar ca şi noi.
Din Tel-Aviv am pornit cu autocarul spre Bethleem. Părintele însoţitor, a luat cuvântul şi ne-a anunţat că va ţine o mica slujbă după care ne va informa despre programul de a doua zi.
‘Rugăciune?!! Oh, nu!? De ce?! O să o ţină într-o slujbă tot drumul?!! Toată excursia?!!’ Am decis să nu fiu atentă la nici o rugăciune/slujbă.
Apoi, a urmat o predică, în care Părintele ne-a vorbit despre semnificaţia Pelerinajului creştin şi despre pelerini. Mi-a plăcut cum a grăit şi am fost de acord să-mi dau şansa de a fi un pelerin creştin. În plus, ne-a dat multe detalii legate de istoria locului, plante, clădiri pe lângă care treceam. Ne-a vorbit despre zid şi despre porţile de acces în zonele israeliene sau de ieşirea spre zonele palestiniene.
Am trecut printr-un punct de control, iar în autocar a urcat un tânăr înarmat, a trecut printre noi , apoi ne-a urat drum bun şi a coborât. Afară se vedeau colegi de-ai lui, fete,băieţi, la fel de înarmaţi şi cu rutina întipărită pe chipuri şi impregnată în gesturi. Ai zice că prezenţa lor acolo, în miezul nopţii e o formalitate, o afişare de putere, o încercare paşnică de intimidare până când realizezi că aceşti băieţi şi fete nu ar ezita nici o clipă să apese pe trăgaci, când circumstanţele o cer.
În Betleem, ne-am cazat la hotelul Regina. Precum anticipasem, voi împărţi camera cu Carmen. Este foarte bine!
Betleem se află la o distanţă de 10 KM faţă de Ierusalim. Începând cu anul 1995, Betleem aparţine terioritoriului Palestinian, având o populaţie formată din arabi palestinieni, printre care si creştini.
Este ora 02.36 a.m , Temperatura 25°C
Mâine vom merge în deşertul Iudeii, la mănăstirea Hozeva, Valea Iordanului, Asezământul Românesc din Ierihon şi la Marea Moartă.
17 iulie 2023
Micul dejun, dezamăgitor şi foarte puţin. Dar, hei! sunt pelerin, e ok. Pentru altceva am venit eu aici.
Pornim spre deşertul Iudeii. Ne aflăm în zona Palestiniană. Îmi place cum sunt construite casele palestiniene, sunt foarte geometrice, nu foarte înalte, au acoperişul plat ca o terasă. Pe acoperiş se văd niste containere de culoare neagră. Am aflat că sunt rezervoare de apă. Resursele de apă sunt în totalitate controlate de Israelieni, aşa încât se adună rezerve când plouă sau se dă drumul la apă. Nu văd trotinete pe stradă, iar asta e linişitor. Pe orice perete se pot vedea desenate grafitti pe tema conflictului istraeliano-palestinian. Străzile sunt înguste, prăfuite şi pline de gunoaie: ambalaje de toate felurile, peturi, moluz etc
În scurt timp ajungem la punctul de control. Accesul în zona israeliană se face obligatoriu printr-un punct de control militar.
Punctul de control
Vom zări peste tot Zidul de beton, care ţine loc de graniţă între cele două zone de influenţă. Unde vedem blocuri cu multe etaje, macarale , semne de dezvoltare urbană , o să vedem imediat şi zidul. De la distanţă ai impresia că blocurile colonistilor evrei sunt constuite chiar la umbra zidului. De la fereastră, vezi în teritoriul arid al zonei palestiniene.
După un timp zidul dispare şi vom călători prin pustiu. Este un vast spaţiu arid, dur şi stâncos. Din loc în loc se văd asezările rudimentare ale beduinilor. Îci şi colo mici oaze cu arbori verzi.
Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul se află în Pustiul Wadi Kelt din nordul deşertului Iudeea. Urcăm cu autocarul prin desert până la drumul de acces, iar de acolo promin pe jos pe un drum foarte bine definit.
Există doi beduini care ne invite să bem un fresh de portocale, iar mai apoi doi tineri beduini ne îmbie să călătorim pe măgăruş până la mănăstrirea Hozeva.
Sunt foarte insistenţi. Cunosc câteva cuvinte în română pe care le tot pronunţă. Îmi dau seama că din nou nu am fost atentă şi nu am adus cu mine eugenia sau alte dulciuri ambalate individual pentru a le împărţi localnicilor care au nevoie de ele. Mă simt foarte rău din cauza asta, mi-e ruşine că nu m-am gândit la acest aspect foarte important.
Este foarte cald, însă locul este impresionant. Mănăstirea se află într-un canion, de-a lungul căruia, în partea inferioară a mănăstirii se află un canal săpat în terenul stâncos, care a servit ca apeduct în timpul lui Irod.
În Biserica mănăstirii se află racla cu moaştele întregi ale Sf. Ioan Iacob de la Neamţ, vietuitor în acest loc. Aflu cu suprindere că acest Sfânt, Ioan Românul, a trait între anii 1913 -1960.
Părintele ţine o mica slujbă şi apoi o predică în care ne îndeamnă să fim veseli şi curioşi, să îndrăznim, să ne bucurăm de locurile în care ne-am dorit să ajungem. Părintele are momente când îmi aduce aminte de fratele meu mai mic: Silviu. Este un om deosebit şi îmi place foarte mult că ne oferă multe detalii despre locurile în care trecem, despre plantele şi arborii întâlniţi, despre economia locală, despre problemele sociale.
La ora 13.02 am plecat de la Manăstirea Hozeva. Doi dintre pelerine au ales să urce spre autocar pe Măgăruş. Mi-a fost milă de măgăruşi, căci pelerinii noştri erau bine hrăniţi. Mă consolez cu faptul că, au contribuit la economia locală.
Deşert cât vezi cu ochii şi oameni care au trait şi trăiesc în deşert. Un grăunte de nisip în acest vast şi cinic nimic. Ca să supravieţuieşti aici, mă gândesc că e important să ‘uiţi’ cât de vast e pustiul, cât de mic eşti în comparaţie cu el şi să judeci distanţele în termeni de etape bine definite care să te ajute să ajungi din punctul A în punctul B. Vederea de sus, din balon, avion, spaţiu creează anxietate, tulbură răbdarea şi creează o iluzie ucigătoare. Omul este o fiinţă foarte fragilă. Pe om nu il ucide, faptul că e un grăunde de nisip într-un vast nimic, ci existenţa unui grăunte de nisip în ochi.
Următorul obiectiv este Râul Iordan. Râul Iordan (numele însemnând care coboară) izvorăşte din Munţii Liban şi parcurge o distanţă de 322 Km. Iordanul curge din nordul Israelului spre sud, trecând prin marea Galileii, din care iese şi se varsă în Marea Moartă.
Hristos se botează în Iordan la gura de vărsare a râului în Marea Moartă. Locul actual se numeşte în aramaică BetHaArava – trecere prin vad.
Existau doua opţiuni legate de botez: una în care se pune apă cu mână pe creştet sau botezul complet cu scufundare în râu.
Am primit o robă pentru botez, cam transparentă. Un costum de baie ar fi fost foarte util (de purtat pe sub robă). Ar fi fost la fel de transparent dar măcar aveai confortul psihic că pe dedesubt purtai un constum de baie. Nu mai spun de ‘concursul de tricouri ude’ la iesirea din râu. Dar eram într-un loc cu senificaţie relegioasă mare şi toţi eram oameni (nu femei, nu bărbaţi, nu obiecte).
În ciuda acestor inconveniente şi mai ales datorită hotărârii lui Carmen: ‘Intrăm în mare cu totul şi să nu facem asta aici??!!’, iată-mă entuziasmată şi stigherită în grupul care se botează complet.
Asfaltul pana la locul de botez frige la tălpi. La fel iarba artificiala de pe malul amenajat al râului. Pe malul râului suntem numai noi, ceea ce este incredibil.
Apa este tulbure , are culoarea ocru ( parca s-a dizolvat în ea argilă galbenă) şi este puţin sărată. Nu-mi vine să cred că mă voi boteza râul Iordan!!
A fost momentul de cotitură al pelerinajului. Ma uimeşte şi determinarea părintelui. Toată lumea se poate boteza, iar el e acolo să facă acest lucru posibil şi cum trebuie.
După botez ne-am îmbrăcat hainele şi dintr-un magazin de suveninuri mi-am luat o coifură (Taqiyah) din catifea verde, pe care am purta-o tot restul zilei.
Ne-am îndreptat apoi spre Ierihon , unde am vizitat Asezământul românesc de la Ierihon. Ierihon în traducere înseamnă Oraşul parfumurilor sau al palmierilor. Este situat în Valea Iordanului , la 250 de metri sub nivelul mării.
În Ierihon , Mântuitorul tămăduieşte un orb, rosteşte pilda Vameşului şi a Fariseului, aticipând întâlnirea cu Zaheu cel care va deveni ucenicul său.
Ultimul obiectiv al zilei este Marea Moartă.
Este o mare închisă , situată în depresiunea Iordanului care este continuarea Nordică a Marelui Rift sau Marea Falie Siro-Africană. Are cea mai sărată apă din lume. Nivelul apei este situat la 417 m sub nivelul Marii Mediterane.
Rămânem aici pentru 1 oră. Merg cu Carmen pe un ponton. Apa este atat de sarata încât are gust amar şi piscă pe limbă. Mi-am deschis umbrela de ploaie si am stat cu picioarele înmuiate în apă. Pietrişul de pe plajă frige. Apa are un spect uleios şi la atingere pare apă cu detergent.
Marţi 18 iulie 2023
Ne-am facut bagajul pentru o noapte pe care o vom petrece în Nord, mai exact la Hotelul Restal din oraşul Tiberias.
Ieri, ne îndepărtam de Marea Mediteraniană, iar peisajul era auster, pustiu. Azi ne apropiem de Marea Mediteraniană şi străbatem un podiş mediteranian plin de verdeaţă.
În drum spre Ein Karem,locul naşterii Sf. Ion Botezătorul, urcăm spre muntele Herzl, denumit astfel în memoria lui Theodore Herzl (1860-1904) , unul dintre cei mai importanţi promotori ai miscării sioniste.
Ein Karem se află la 7 Km, vest, de Ierusalim. În centru se regăseşte Biserica Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica a fost construită pe ruinele unui locaş din timpul cavalerilor cruciaţi , în anul 1674, şi aparţine ordinului franciscanilor.
Tot în Ein Karem vizităm Izvorul Sfintei Fecioare Maria.
La ora 09.22 pornin spre nord, unde vom urca pe muntele Tabor. In drum de pe fereastra autocarului vedem o parte din Ierusalimul de vest, zona modernă construită începând din 1969.
Muntele Tabor are o altitudine de peste 500 de m şi era cunoscut în vechime ca un punct strategic militar. Este situat la 10 km Est de Nazareth şi este locul unde a avut loc Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, în prezenţa ucenicilor apropiaţi: Petru, Iacov şi Ioan.
Am lăsat autocarul la baza muntelui şi de acolo am urcat cu mini- autobuze.
Am ajuns pe Muntele Tabor şi am mers prin dreapta Bisericii Catolice la un loc de belvedere. La ora 12.00 au început să bată clopotele. Emoţia a fost atât de puternică încât mi-au dat lacrimile.
Interiorul bisericii catolice este deosebit. Din nou am fost singuri pe tot muntele Tabor!
De pe Tabor am coborât spre Cana Galilei, locul unde Mântuitorul a săvârşit cea dintâi minune – prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii. Astăzi, localitatea se numeşte Kefar Kana şi se află la 5 km fată de Nazaret. Am vizitat Biserica Orodoxă. Ocrotitorii bisericii sunt Sf. Gheorghe si Sf. Ioan Botezătorul.
Orasul Kefar Kana are o populaţie mixa: arabi şi evrei. Printre arabi sunt şi mulţi creştin, motiv pentru care în Biserica Ortodoxă slujba se oficiază atât în limba arabă cât şi în cea greacă.
De aici am pornit spre Nazaret. Nazaret este situat între Marea Mediteraniană şi lacul Ghenizaret ( Marea Galileii), ca urmare are o vegetaţie bogată, abundentă în arbuşti, cactuşi, smochini, rodieri etc. De aceea Nazaret era numit un ‘’oras al adraslelor’’.
Ne oprim la Biserica Ortodoxă Sf. Gavril, luăm apă din Izvorul Sfintei Fecioare Maria şi admirăm icoana Bunei Vestiri aflată în grota care adăposteşte izvorul.
Imediat după ce Arhanghelul Gavriil îi aduce vestea că va naşte pe mântuitorul, Fecioara Maria rosteşte cuvintele: ’’Iată Roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!’’. Icoana din grota înfăţişează scena Bunei Vestiri, când are loc zămislirea Domnului, ‘’Care deja este prezent în pântecele Fecioarei, după ce aceasta rosteşte cuvântul: fie!’’
De aici ne-am plimbat pe străzile din Nazaret în drum spre Biserica catolică Buna Vestire.
Biserica romano-catolică Buna Vestire este o construcţie impunătoare şi neobişnuită. Mi-a plăcut mult curtea interioară, foarte spaţioasă cu o galerie de reprezentări , în mozaic, ale Fecioarei Maria, în viziunea diverselor popoarelor creştine ale lumii. În subsolul Bisericii se află casa Sfintei Fecioare, situată într-o grotă. În apropiere, se află şi Biserica Sfântului Iosif, construită pe ruinele altelierului lui Iosif, logodnicul şi orotitorul Mariei.
Miercuri 19 iulie 2023
Miercuri 19 iulie 2023, Tiberias
Ora 08.10 a.m
Temperatura 28°C
Sutem în Hotelul Restal. La fiecare uşă există o mica cutiuţă albă, subţire şi dreptunghiulară fixată de tocul uşii. Am aflat mai târziu că se numeşte Mezuzah şi conţine un mic pergament inscripţionat de mână cu versete din Torah.
Este o zi frumoasă, senină şi călduroasă. Plecăm cu autocarul din Tiberias, trecem pe lângă orasul Migdal (oraşul Mariei Magdalena) aflat în sud-vestul Mării Galileii şi urcăm spre muntele Fericirilor. Se află la 560 metri deasupra nivelului Mării Galileii. Aici există o Biserica romano – catolică aparţinând ordinului franciscanilor. Locaşul este ridicat în amintirea Predicii de pe Munte pe care Mântuitorul a rostit-o la începutul provovăduirii sale.
Biserica are o curte interioară plină de vegetaţie , palmieri. De aici se poate vedea, în zare, Marea Galileii.
De aici mergem la Tabgha, locul unde Mântuitorul a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor ( precizându-se în Noul Testament numărul de 5 pâini şi 2 peşti).
Denumirea oraşului este de origine araba şi se leagă de cuvântul de origine greacă Heptapegon, care în traducere înseamnă ’’şapte izvoare’’.
În Tabgha se află Biserica înmulţirii pâinilor şi a peştilor. Biserica a fost construită în anul 350, iar din anul 480 au început lucrările de extindere sub Patriarhul Martyrius (478 -486). Se pare că mozaicul interior datează din perioada lucrărilor de extindere.
Înainte de a intra în curtea interioară a bisericii se poate vedea un Baptisteriu, care datează din primele secole creştine, având formă de cruce săpată în piatră.
Biserica înmulţirii pâinilor şi a peştilor mi-a plăcut foarte mult. Am descoperit că mozaicurile şi vitraliile au un efect pozitiv asupra mea.
În biserică, în faţa altarului se găsesşte mozaicul cel mai reprodus pe diverse obiecte şi simbolul cel mai cunoscut al bisericii.
Credit to : De la Croberto68 – Operă proprie, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8473297
In acest mozaic se pot observa doar patru pâini. Nu este o eroare. Autorul mozaicului a considerat că a cincea pâine este deja pe altar pentru a fi parte din Taina Euharistiei.
Vizităm apoi , Biserica romano- catolică Sfântul Pentru. Este situată în nord-vestul Mării Galileii şi este construită pe niste stânci de pe malul mării. Biserica este închinată repunerii ucenicul Petru, între Apostolii lui Hristos.
Altarul Bisericii este ridicat pe o piatră, pe care se spune că Hristos a luat masa cu ucenicii Lui (reuniţi după Înviere), după pescuirea minunată şi repunerea lui Petru în treapta apostolatului din care a căzut prin înreita lepădare de Domnul.
Apa mării Tiberias este dulce.
Pe Calea Mântuitorului, urmează Capernaum – Oraşul Domnului.
Capernaum este oraşul unde a trait Hristos după de a plecat din Nazareth. Aici a săvârşit multe dintre minunile descrise în Evanghelie (vindecarea leprosului, vindecarea de firguri a soacrei lui Petru, evenimentul mişcător al întâlnirii cu sutaşul roman – un păgân care Îl întâmpină şi smerit Îi cere să-I vindece slujitorul care zăcea, grav bolnav).
Vizităm ruinele oraşului Capernaum, vedem Biserica romano-catolică Sf. Petru şi ruinele Sinagogii Albe.
Biserica romano-catolică Sf. Petru este construită pe un site arheologic unde se considercă că era casa lui Petru.
La ora 12.00 ne-am îndreptat spre malul mării Galileii pentru o plimbare cu vaporul pe mare.
Marea Galileii mai este cunoscută sub denumirile: Marea Tiberiadei, Marea/Lacul Ghenizaretului sau Lacum Kinneret. În limba ebraică acest lac este denumit Yann Kinneret. Numele are legătura cu forma acestui lac, care se apropie de cea a unei harpe şi cu sunetele pe care le scot valurile line ale lacului, comparate cu sunetele de harpă.
Marea Galileii se leagă de alte minuni săvârşite de Hristos: vindecarea unui demonizat, umblarea pe apă a Mântuitorului şi Pescuirea minunată.
Marea Galileii este singura întindere de apă dulce, de pe Terra, afltă sub nivelul mării (-215 m). Adâncimea maximă atinge 43 de metri. Marea e alimentată, parţial, de izvoare subterane, restul apei provenind din Râul Iordan, care alimenteaza marea din nord şi iese din mare pe la barajul Degania Dem.
Plimbarea cu vaporul a durat 25 de minute şi a costat 20 de dolari. La plecarea din port, spre oroare mea, s-a pus ceva muzică românească (populară, complet neprotrivită cu pelerinajul creştin) şi apoi a venit ‘nucleara’: intonarea imnului national. ’’În picioare, pentru intonarea imnului naţional!’’
’’Nu cred aşa ceva! Oh Doamne, kill me! Kill me now!’’ Ca să scap de sentimentul de penibil, mi-am imaginat că sunt pe stadionul Stanford la sfertul de finala, FIFA world cup ‘94, cu Suedia.
După călătoria pe Marea Galileii, mergem să luam prânzul la un restaurant din zonă. Restaurantul se numeste David’s Harp şi vom mânca un meniul care include peştele apostolului Petru: o specie de tilapia.
După prânz vizităm Biserica Ortodoxă ‘Sfinţii Apostoli’ din Caperaum. Biserica are cupolele vopsite în roz, distingându-se cu uşurinţă.
Biserica este înconjurată de o grădină în care am văzut păuni şi găinuşe. Într-o curte se află un sicomor ( un copac care produce fructe de mărimea unei coacăze , cu gust şi textura de smochină) la umbra căruia ne-am adăpostit de arşiţă.
În interior Biserica este deosebit de frumoasă. Foarte luminoasă si cu o pictură nouă şi foarte vie.
La ora 15.10 ne aflam pe drumul 92, am ocolit Marea Galelei de la est la sud, coborâm spre Ierihon de-a lungul Raului Iordan. La un moment dat vom zări şi gardul care machează graniţa cu Iordania.
Din mersul autocarului vedem şi o livadă smochini sălbateci.
În zonele cu vegetaţie , vedem mulţi chiparoşi. Chiparosul se mai numeste si arborele de cimitir. Părintele ne explică că arborele de cimitir este o plantă dioică, adică conurile mascule se află pe o plantă, iar cele femele pe altă plantă, deci pe indivizi separaţi. Chiparoul mascul este mai înalt şi are o coroană îngustă, iar chiparosul femelă , este mai scund şi are o coroană mai voluminousoasă.
Chiparoasa ( folosit eronat pentru a descrie Chiparosul femelă) este denumirea populară (sinonimă cu tuberoză) a florii decorative Polianthes tuberosa (planta cu o tulpina înaltă de circa 100 cm și o tulpină subterană sub formă de bulbo-tubercul, flori albe-verzui sau roz mari, plăcut mirositoare, care înflorește în iunie-septembrie).
Ora 16.26 ne oprim la Mănăstirea ‘Sfântul Gherasim’ de la Iordan (Sfântul cu leul). Mănăstirea se află la 5 km de locul Botezului Domnului. În subsolul Bisericii, în peştera sfântului Gherasim se găseşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Galactotrofusa – care alăptează pruncul).
Pardoseala Bisericii este din mozaic în mijlocul căreai se află vulturul bicefal, simbolul Patriarhiei Constatinopolului.
În curtea interioară cresc smochini şi busuioc.
De aici, pornim spre Ierihon, urcăm spre Ierusalim , iar de acolo revenim la Hotel Regina din Bethleem.
Mâine va fi o zi lungă. Părintele ne-a propus să mergem la Mormântul Sfânt noaptea, să participăm la slujba de noapte şi apoi să luăm Sfânta Împărtăşanie. Înainte, Părintele ne va spovedi.
Sunt îngrijorată, până la punctul în care mă gândesc să nu merg la spovedit. Am în minte experienţa spoveditului la Mănăstire. În loc să plec linişită că mi s-au iertat păcatele, am plecat de acolo convinsă că Raiul s-a închis pentru mine. Nu am avut nici o clipă impresia că îmi mărturisesc păcatele în faţa Domnului iertător, ci în faţa unui om care judecă, învinovăţeşte şi pedepseşte.
Joi 20 iulie 2023
Revenim în Deşertul Iudeii, pentru a vizita Mănăstirea ortodoxă greacă Sf. Sava. Mănăstirea este amplasată în Valea Kidron, West Bank, la jumătatea distanţei dintre Betleem şi Marea Moartă.
Urc cu Carmen până la Turnul femeilor.
De acolo…evadez şi cobor până în vale, unde se vede şi se aude un râu. Carmen mă urmează strigând în urma mea: ‘Bucureşteanco, întoarce-te!’
Râul nu are un debit prea mare, însă curge repede. Apa are culoarea cafeniu închis, face spumă şi miroase urât. Miroase a lână de oaie pusă la înmuiat pentru a fi spălată.
Chiţăim puţin pe acolo şi apoi urcăm înapoi. Mi-a plăcut mult să cobor până la râu!!
Revenim în Betleem şi vizităm Mănăstirea Sf. Teodosie cel Mare.
Apoi, mergem spre Câmpul păstorilor aflat la 5 km de Satul Păstorilor – Bet Sahour. După tradiţie, aici este locul în care îngerul le-a destăinuit păstorilor Naşterea Domnului
În câmpul păstorilor vizităm grota folosită ca adăpost de păstorii care își păzeau turmele în noaptea Naşterii Domnului. Această grotă a fost loc de pelerinaj încă din primele secole creștine. Săpături arheologice realizate în anul 1972, au scos la iveală urmele a trei biserici, din secolele V, VI şi VII.
În 1972 a fost construită Biserica mare de la intrare. Biserica are 3 altare: cel din mijloc, închinat Maicii Domnului, cel din dreapta închinat Sfântului Mare Mucenic Pantelimom, iar cel din stânga, ridicat în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Biserica are o pictură nouă şi mobilier din lemn lucrat în chip deosebit.
Vizităm apoi Grota Laptelui (Betleem). Locasul a fost ridiat în anul 1872 şi aparţine ordinului franciscanilor (romano-catolic). Biserica este construită într-un subsol, iar pereţii acesteia sunt nefinisaţi. La fuga din Egipt , după ce Iosif primeşte poruncă de la înger, se spune că au căzut câteva picături de la sânul Sfintei Fecioare, care alăpta Pruncul, iar piatra grotei din roşie a devenit albă.
Biserica Naşterii Domnului.
Are o vechime de aprox. 1400 de ani, fiind construită la porunca Sfintei Elena , mama Sfântului Împărat Constantin.
Biserica a fost cruţată în timpul invaziilor persană ( anul 614) şi arabă (anul 638) şi cu mici modificări se păstrează până astăzi.
În partea dreaptă a altarului, se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Betleemiţa.
Peştera unde s-a născut Hristos se află sub altarul orthodox din Biserică. Accesul în grotă se face prin partea dreaptă a altarului ortodox. Locul naşterii Domnului se află, în dreapta, sub masa unui altar orthodox marcat de o stea din argint donată în 1717, deasupra cărei se găsesc 15 candele din argint: 6 ale ortodocşilor, 5 ale armenilor şi 4 ale catolicilor.
După ce m-am închinat la locul naşterii, a coborât în grotă un grup de turisti asiatici. Nu ştiu dacă erau creştini. M-am întrebat dacă pentru ei locurile astea au şi o altă însemnătate decât cea pur istorică sau de legendă. Dar pentru mine ? Până aici nu am avut vreun simţământ deosebit de sentimentele din alte excursii mai puţin tematice. Botezul în râul Iordan a fost deosebit şi mi-au plăcut câteva biserici.
În stânga, la coborârea în grotă se află altarul ieslei, locul unde a fost asezat Iisus după naştere.
Apoi am vizitat un magazin artizanal care produce diverse obiecte din sidef (nacru) . Mi-am cumpărat şi eu o brosă lucrata manual din Mama perlei (Mother of pearl).
Ne-am întors la hotel şi la ora 17.10 am mers să ne spovedim. Am ales să am curaj, să-mi asum faptele. Eu le-am făcut şi merg să le mărturisesc, nu în faţa unui om , ci în faţa Domnului. Cu demnitate ,fără victimizare fără învinovăţire. Am cerut iertare şi am obţinut-o. Pentru prima oară în viaţă spovada mi-a adus bucurie. Bucuria că fac parte din rasa umană cu bune şi cu rele, bucuria că şi eu pot fi iertată…bucuria că după mărturisire pot să mă întorc în prezent. Sunt şi eu om şi fac parte din grupul ăsta de oameni fiecare cu povestea lui, cu luptele lui, cu ideile lui, cu preferintele lui…
Trebuie să recunosc că după toate gândurile catastrofice care mi-au trecut prin cap, după spovadă m-am simţit..uşurată. De fiecare data când m-am gândit la faptul că mi-am mărturisit faptele şi că am fost iertată, am simţit bucurie şi am zâmbit. Chiar şi acum când scriu rândurile astea, simt acelaşi lucru: bucurie!
La ora 22.58 eram în autocar porneam spre Jerusalem Old city – Biserica Sfântului Mormânt (Holy Sepulchre).
Cheia de la portile de intrare în Biserica Sfântului Mormânt, este deţinută de sute de ani (mai exact începând cu secolul al 7-lea, cand începe ocupaţia arabă a Ierusalimului) de două familii musulmane Sunnite: Joudeh si Nuseibeh. În virtutea credinţei lor musulmane sunt acceptate de toate confesiunile creştine ca străjeri neutri ai intrării în biserică.
Vineri 21 iulie 2023
Pe drum Părintele ne spune care va fi programul. Vom face turul Bisericii Sfântului Mormânt, ne vom închina la Piatra Ungerii, Golgota, Mormântul Sfânt, apoi vom asista la Sfânta Liturghie şi vom primi Sfânta Împărtăşanie.
Biserica este liberă, sunt foarte puţini pelerini. Biserica e vraişte şi asta îi conferă un aer epocal. Una dintre cele mai diverse biserici al cărei spirit se apropie atât de mult de era în care a trăit Iisus. Este o miniatură care reconstituie spiritul multicultural al Ierusalimului însuşi. Lumina e difuză, în unele părţi sunt instalate schele pentru restaurare, în altele sunt prezenţi meşterii şi lucrează efectiv la restaurare.
Piatra de temelie e bisericii a fost pusă în secolul al IV-lea la porunca Sfintei Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare. Imediat ce ajunge la Ierusalim Sfânta Elena află lemnul original al Crucii pe care a fost răstignit Iisus, în apropierea unui mormânt, considerat locul în care a fost îngropat Iisus.
Biserica Sfântului Mormânt adăposteşte mai multe confesiuni creştine. Cea mai mare parte a Bisericii este sub administraţia Bisericii Ortodoxe din Grecia. Restul fiind administrat de romano-catolici, armeni, Etiopieni, copţi, sirieni. Există şi câteva zone administrate în comun (Sfântul mormânt, Parvis – curtea interioară şi Piatra Ungerii).
https://bigthink.com/strange-maps/holy-sepulcher/
Am intrat la Sfântul mormânt de două ori. În jurul capelei care adăposteşte mormântul miroase a tămâie din aia bună. Intrarea e îngustă şi dă într-o anticameră rotundă, de unde, printr-o fantă joasă intrăm în mormânt (eu şi Carmen). Lespedea este roz şi miroase o mir. Mă învăluie o linişte de final de drum. În clipa accea s-au aliniat toate amintirile, gândurile şi imaginile. Toate converg acum spre lespedea roz: mă văd, pe mine, de mult, în prima zi de Paşte când sub impresia puternică a filmului Iisus din Nazaret îmi propun să fiu mai bună şi cum constat că nimic din jurul meu sau din interiorul meu nu mă ajută să fiu calmă, să nu înjur, văd ultima imagine din film: lespedea goală şi giulgiul alb pe ea, deşert, Iuda, Life of Brian, Pilat din pont…
Sunt aici, ating lespedea îi simt mirosul…Nu am anticipat că dintre toate trăirile posibile cea hărăzită mie va fi liniştea interioară absolută.
Oh, cum e posibil să avem memoria atât de scurtă , să simţim aşa ceva, iar într-un an să pornim un război, să aducem moarte şi nenorocire semenilor ?!
In partea opusă, Sfântului mormânt se găseşte Catedrala Ortodoxă greacă (Katholikon), deosebit de frumoasă. În faţa altarului se vede ‘Buricul pământului’ („omphalos”) o bornă care se tremină cu o floare scupltată ce marchează centrul spiritual al pământului.
Urmează Piatra ungerii, unde trupul lui Iisus a fost pregătit pentru înmormântare.
Apoi urcăm treptele care duc spre locul Răstignirii lui Iisus: Golgota. În centru, deasupra Golgotei, există un altar orthodox cu Icoana Mântuitorului răstignit pe Cruce. Pelerinii se pot închina sub acest altar, unde un disc de argint marchează locul unde se poate baga mâna pentru a atinge roca Golgotei.
În acestă capelă ortodoxă, s-a ţinut Sfânta Liturgie şi s-a săvârşit taina Împărtăşaniei.
Sursa: Wikipedia https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/14/%D0%93%D0%BE%D0%BB%D0%B3%D0%BE%D1%84%D0%B0.jpg
Sub capela cu altarul se poate vedea, prin ferestre de sticlă, roca originală a Golgotei (Capela lui Adam)
Capela Biciurii şi a Cununei de spini păstrează sub masa altarului o coloană de care se crede că a fost legat Domnul, înainte de răstignire.
Coborâm cateva trepte şi ajungem în biserica armeană cu Altarul Sfântului Grigorie Luminătorul şi mai jos,coborâm cam 10 metri şi ajungem la capela Sfânta Elena.
Biserica armeană are un altar specific stilului Bisericii Vechi-Orientale. În faŢa altarului pe pardoseală , se află o serie de reprezentări în mozaic, înfăţişând biserici din Armenia, distruse în timpul invaziilor păgâne.
Capela Sfânta Elena marchează locul unde se crede că a fost descoperit lemnul autentic al Crucii pe care a fost răstignit, Domnul. Se spune că, un trup mort care ar fi atins acest lemn, ar fi revenit la viaţă. Locul a fost folosit într-o perioadă ca rezervor de apă. După alţi ani, a devenit groapă de gunoi, unde erau aruncate crucile condamnaţilor.
Capela Împărţirii hainelor, ne aminteşte de împărţirea hainelor Domnului de către ostaşii romani care îl păzeau , de aruncarea zarurilor pentru a stabili cine intră în posesia cămăşii Mântuitorului.
Capela Sutaşului Longhin, ne aminteşte de centurionul care L-a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Biserica ordodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul la 16 octombrie.
Sfânta Liturgie a fost tinută de mai mulţi preoţi: greci, români (părintele nostru însoţitor) şi ruşi. Mi-am luat Împărtăşania de la Parintele nostru, apoi anafură şi cam asta a fost. A fost prima oară în viaţă când m-am împartăşit. Pâinea cu vin a fost cam caldă şi mi-a trebuit ceva timp să reusesc să inghit bolul.
În jurul orei 04 eram la autocar.
Am dormit până la 09.00, iar la 10.30 eram în autocar. Vizităm cartierul evreiesc cu Zidul plângerii, Byzantine Cardo, Zidul vestic.
Ierusalimul a fost construit precum o cetate, pe colina numita Sion (Ofel), accesul în interior realizându-se pe trepte de acces. Zidurile Ierusalimul au fost refăcute de trei ori, în timpul regilor Solomon (aprox. 970–931 BCE), Iezechia ( aprox. 716/15–687/86 BCE) şi mai târziu, în timpul lui Irod.
Actualele ziduri ale cetăţii au fost ridicate în timpul sultanului Soleiman Magnificul, în 1541, pe ruinele temelilor vechi. Aceste ziduri se întind pe o lungime de patru KM şi există 8 porţi de acces :
- Poarta de aur sau Poarta milei. Este cea mai importantă poartă, vizbilă de pe muntele Maslinilor. Este poarta prin care a intrat Mântuitorul în Duminica Floriilor în Ierusalim. Incepând din 1530 musulmanii au zidit poarta de aur. În faţa portii de aur se întinde un vast cimitir musulman ( Bab al-Rahma).
Musulmanii consideră că profetul Mahomed va veni, prin acestă poartă, la judecata universală.
Evreii asteaptă venirea lui Mesia prin Poarta de aur la sfârşitul lumii actuale.
Creştinii, la rândul lor, cred că a doua venire a lui Hristos are legatură cu poarta de Aur.
- Poarta Magrebienilor, amplasată în partea de Sud ( în vechime acolo era situat cartierul arab al marocanilor). Se mai numeşte Dung Gate( Poarta Gunoiaelor). Numele este legat de gunoaiele care erau aruncate în Valea Gheneei. Gunoaiele din Valea Gheneei ardeau încontinuu.
- Poarta Leilor (Sfântul Stefan sau Poarta oilor), situată în partea estică a cetăţii.
- Poarta lui Irod. Se mai numeşte Poarta Florilor şi este situată în cartierul arab
- Poarta Damascului este cea care făcea legătura cu drumul spre Damasc şi oraşul Sichem (Nablus) din Samaria. Din acest motiv o mai găsim şi sub numele de Poarta Sichemului. Este amplasată în cartierul musulman şi este folosită de musulmanii care meg la rugaciune dar şi de evreii religioşi care merg de Sabat spre Zidul Plângerii.
- Poarta Nouă sau Abdul Hamid Gate
- Poarta Jafa se află în partea vestică a cetăţii
- Poarta Sionului este folosită pentru ieşirea din cartierele armean şi evreiesc
The Old City of Jerusalem with its gates and quarters shown
Credit: Jerusalem Story Team (https://www.jerusalemstory.com/en/article/gates-old-city)
Din Piaţa în care se află Zidul plângerii se poate vedea cupola aurie a Domului Stâncii din complexul Al Aqsa.
Vizităm apoi Parcul arheologic, respectiv Secondary Cardo (un fel de bulevard pavat datând din vreme ocupaţiei romane, de-a lungul căruia erau construite diverse clădiri importante) şi un canal de scurgere.
De aici ne îndreptăm spre Poarta Sionului şi vizităm foişorul Cina cea de taină de pe muntele Sion.
Mormântul lui David
Biserica Sfântu Petru Galicantu
După Cina cea de taină, Iisus împreună cu apostolii coboară în valea Kidronului pentru a urca pe muntele Măslinilor. Mântuitorul avea obiceiul de a se retrage aici pentru rugăciune.
De aici, mergem spre muntele Măslinilor care se află în zonă araba. Vizităm Biserica rusă a Înălţării, în spatele căreai se află înaltul turn clopotniţă.
Paraclisul Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul Este locul unde s-a descoperit capul Sfântului Ioan Botezătorul. Am luat hotărârea să nu intru în acest loc. Era cu întins pe jos şi aveam cu noi o doamnă respectabilă şi bine hrănită îmbrăcată într-o rochiţeică şi spectacolul oferit nu se anunta amuzant. Am rămas în antecameră şi am pozat geamurile colorate de la uşă. Mi-a povestit Carmen printre hohote, un alt incident, cu o doamnă evlavioasă care din neatenţie a călcat direct în locul aflării
Coborând de la Mănăstirea Înălţării Domnului, ajungem la mănăstirea romano-catolică numită Pater Noster. Mănăstirea are o curte interioară, care pe zidurile ce o înconjoară, este înscris textul rugăciunii dumnezeieşti Tatăl Nostru în diferite limbi şi dialecte. Biserica de aici a fost înălţată în anul 1868 de poporul francez. În biserică se pot observa încă o serie de texte ale rugăciunii Tatăl Nostru scrise în alte limbi printre care şi română ( textul se află în faţă , pe peretele din dreapta altarului). Sub text este reprezentat tricolorul, din păcate culorile sunt greşit dispuse (Roşu-Galben -Albastru , în loc de varianta corectă: Albastru – Galben – Roşu).
Deşi Rugăciunea Tatăl nostru este legată în mod deosebit de muntele Fericirilor din Galileea, potrivit evangheliei dupa Luca, Mântuitorul le-a spus ucenicilor rugăciunea aici, pe muntele Măslinilor.
De aici coborâm la pas spre Capela Dominus Flevit (Domnul a plâns). Capela aminteşte de plângerea Ierusalimului prezisă de Mântuitorul. Din acest loc avem o imagine panoramică asupra cetăţii Ierusalimului şi putem vedea: complexul Al Aqsa de pe muntele Moria (muntele templului) cu Domul Stâncii, Moscheea Al Aqsa, Poarta de Aur, cimitirul musulman de sub poarta de aur, valea Gheenei etc
Este un loc în care te simţi meditativ. Am văzut zilele astea majoritatea confesiunilr religioase la un loc, fiecare cu manifestările specifice. Musulmanii îi strigă în gura mare şi în amiaza mare pe credincioşi la rugăciune, evreii poartă chipa, evreii ultra-ortodocşi merg cu pas alert spre sinagogă în portul lor specific, creştii ortodocşi îşi fac semnul crucii şi trag clopotele care cheamă credincioşii la slujbă şi exprimă bucuria triumfătoare a Bisericii şi a slujbelor, se închină la icoane, poartă cu ei cruciuliţă. Mi-a plăcut faptul că de-a lungul pelerinajului am intrat şi în Biserici romano-catolice.
Îmi dau seama că am fost, în general, expusă la mesaje negative cu privire la BOR. Aveam oroare de expresia ‘Doamne Ajută!’ de obiceiul de a face semnul crucii când trec pe lângă o Biserică, de îngenunchiat, făcut mătănii, sărutat icoane, de cozile imense pentru inchinat la moaşte. Acum le înţeleg, sunt mărturisiri paşnice ale credinţei. Cei care cred au nevoie de ele, îi ajută, îi alină. Tot cum înţeleg şi necesitatea pelerinajului: la locurile sfinte, la Sfânta Parascheva etc.
Deşi, sunt mai mult un spectator decât un practicant al credinţei ortodoxe, totuşi intuiesc că există în mine un dor nespus de a fi vrăjită, de a evada din realitate, de a urma traseul legendei.
Mă uit la complexul Al Aqsa, construit exact pe muntele Moria (muntele Templului), la cupola inconfundabilă şi iconică a Domului Stâncii, la cupola acoperită cu plumb a mosheei Al Aqsa. Mă aflu pe un pământ foarte disputat. De-a lungul timpului fiecare cuceritor si-a ridicat şi impus simbolurile.
Ne continuăm drumul spre Biserica ortodoxă Sfânta Maria Magdalena. Aparţine Bisericii Ortodoxe Ruse şi a fost construită în anul 1886 de către Ţarul Alexandru al III-lea (1881 -1894), în cinstea mamei sale Maria Alexandrovna.
Grădina Ghetsimani şi Biserica Naţiunilor (Biserica Agoniei)
Spre suprinderea mea Grădina este foarte mică şi imprejmuită cu un gard metalic. Măslinii sunt aşa cum i-am imaginat. Dacă ar fi fost să mă despart de Divinitate mi-ar fi plăcut să mă pot plimba printre ei…
Biserica Naţiunilor cu cele 12 cupole aminteşte de locul de rugăciune al mântuitorului înainte de prinderea Sa. A fost ridicată între anii 1920-1924, după planul arhitectului Italian Antonio Barluzzi, din donaţiile a 12 state catolice.
Biserica Mormântul Maicii Domnului
Adăposteşte grota unde se află mormântul Maicii Domnului. Intrarea în biserica se face pe nişte trepte din marmură. Lumina este difuză, ceea ce crează o atmosferă aparte. În interior se află două altare, unul al creştinilor ortodocşi şi altul al armenilor. Pe alte câteva trepte putem urca la icoana făcătoare de minuni a maicii Domnului – Ierusalimitiţa.
Am constat că în Bisericile Ortodoxe, obiectivele de interes sunt ascunse. Majoritatea sub altare întunecoase, la rândul lor obturate cu draperii grele, candele cu ulei… Nu ai nici o posibilitate de evaluare a ceea ce e dedesubt: nimic ?, o rocă ?, moaşte?
Seamănă cu siturile, pregătite pentru intervenţie, ale pacienţilor din blocul operator din spitale. Pacientul este complet acoperit fiind expus doar locul intervenţiei chirurgicale, adesea un dreptughi. Greu poţi intui dacâ se operează un bărbat, o femeie, un copil sau în ce parte a corpului e intervenţia sau dacă pacientul mai trăieşte.
Obligatoriu, la fiecare obiectiv din ăsta, există un cerber (reprezentat al bisericii) care se stropşeşte groteşte la credincioşi, de ai impresia ca nu se simte bine…
Sâmbătă 22.07.2023
Azi continuăm pe Via Dolorosa. Intrăm în orşul vechi pe la Poarta Leilor.
Vizităm Biserica ridicată pe locul unde după mărturii s-a născut si a copilărit Fecioara Maria. Biserica respectă tradiţia ortodoxă greacă.
Apoi vizităm Scăldătoarea Betezda( Bethesda) şi Biserica Sfânta Ana. Biserica franceză Sfânta Ana este de rit romano-catolic şi este închinată Sfintei Ana – mama Fecioarei Maria.
Via Dolorosa cu cele 14 opriri ale Mântuitorului
Prima oprire – Condamnarea lui Histos la moarte
A doua oprire – Mântuitorul ridică crucea pe umerii Săi. Este marcat de curtea a două capele franciscane.
Capela Flagerării
Capela Condamnării
A treia oprire – prima căderea a Mântuitorului sub povara crucii
A patra oprire – întâlnirea Mântuitorului cu Maica Sa
A cincea oprire – Simon din Cirena este forţat să ducă Crucea
Aici există o capelă franciscană pe peretele căreia se află o piatră pe care se păstrează imprimată o palmă , care după tradiţie ar fi urma lăsată de Însuşi Mântuitorul.
A şasea oprire – o femeie pe nume Veronica Îl întâmpină pe Iisus cu un stergar, pentru a-I curăţa rănile feţei
A şaptea oprire – a doua cădere a Mântuitorului
A opta oprire – Mântuitorul consolează femeile din Ierusalim
A noua oprire – a treia cădere a Mântuitorului
A zecea oprire – Mântuitorul a fost dezbrăcat de haine (Capela Împărţirii hainelor din Biserica Sfântului Mormânt)
A unsprezecea oprire- marchează locul Răstignirii Domnului pe Cruce (Capela Golgotei din Biserica Sfântului Mormânt)
A douăsprezecea oprire – Iisus moare de cruce (Capela Golgotei din Biserica Sfântului Mormânt)
A treisprezecea oprire – Iisus este coborât de pe cruce şi trupul este pregătit pentru îngropare (Piatra Ungerii din Biserica Sfântului Mormânt)
A paisprezecea oprire – trupul Mântuitorului este depus în loculde unde a treia zi a înviat din morţi ( Sfântul Mormânt din Biserica Sfântului Mormânt)
La ora 16.50 m-am retras în biserica armeană cu Altarul Sfântului Grigorie Luminătorul, locul care mi s-a părut cel mai liniştit din Biserica Sfântului Mormânt şi mi-am exprimat recunoştinţa pentru acest pelerinaj care mi-a aferit atâta bucurie.
În apropierea Biserici Sfântului Mormânt, având mai degrabă înfăţisarea unui hotel, se află Biserica ortodoxă rusă Sfântul Alexander Nevsky (1221 -1263 figură istorică remarcabilă din perioada medievală rusă ). Biserica adăposteşte un stâlp de poartă , care se consideră ca aparținând Porții Judecății prin care Iisus a părăsit orașul în drum spre Golgota. Se crede că a cest stâlp era parte dintr-o poartă construită în vremea împăratului roman Adrian.
Tot aici se regăseşte şi „urechile acului” (Eye of the Needle) – o mică fantă în zid prin care se pătrundea în cetate atunci când porţile erau închise, celebra
Biserica adăposteşte şi un fragment din stânca Golgotei.
Ultima oprire înainte de a ne îndrepta spre aeroport a fost la Așezământul Românesc din Ierusalim unde se află Icoana Maicii Domnului Iordănița. Părintele de aici ne-a vorbit foarte frumos şi ne-am rugat cu toţii.
La ora 22.30 eram în Aeroportul Ben Gurion. Am trecut din nou printr-un interviu. Eu la pachet cu Carmen, pentru ca e nu cunoaşte limba engleză i-am tradus ei. Interviul a fost hilar:
‘Ai întâlnit pe cineva, în timpul şederii în Israel?
Nu!
Cunoşti pe cineva în Israel?
Nu!
Există vreo legătura între tine şi Carmen ?
Nu!
No!? You are nothing?
Yes, we are nothing.’
Bagajul meu de cală era ambalat în Duffel şi duffel-ul în husa de protecţie pentru rucsac. Neinspirată alegere. În turele turistice cel mai util este un troler cu roţi. Se manevrează fără efort iar în aeroport se predă fără probleme.
Ei, bine duffel-ul meu a fost considerat bagaj special (oversized luggage) şi astfel de bagaje se predau la un Ghişeu Special amenajat în acest scop, plasat la nivelul 3. Inclusiv, un rucsac care merge în cala este considerat bagaj special. Inteligent, pentru că în felul ăsta poţi călători cu tot felul de obiecte, jucării, trotinete pentru copii.
Am scăpat repede de aici, am predat bagajul, l-au scanat şi l-am dus la liftul care prelua bagajele speciale.
În aeroport este foarte frig, din cauza instalaţiei de aer condiţionat.
În avion mi-a fost foarte frig, m-a durut stomacul. A fost un coşmar zborul de întoarcere.
Din Otopeni am luat autobuzul 783, până în Victoriei şi de acolo cu autobuzul de noapte N10, până acasă. Am crezut că nu mai ajung, atât de rău îmi era.
geno crianga 
